Premiul CESE pentru societatea civilă – Inițiative împotriva sărăciei
Programe de finanțare, Concurs
Candidaturile pentru cea de-a 16-a ediție a Premiului pentru Societatea Civilă al Comitetului Economic și Social European (CESE) pot fi depuse până pe 6 noiembrie 2026. Premiul are o valoare totală de 30.000 de euro și poate fi împărțit între maximum trei laureați.
Se caută inițiative împotriva sărăciei
Se vor premia inițiativele fără scop lucrativ eficiente, inovatoare și creative care vizează combaterea sărăciei în UE.
Pot depune candidaturi persoane fizice, organizații ale societății civile și întreprinderi private, cu condiția ca acestea să deruleze o inițiativă de interes public. Se acordă prioritate inițiativelor care contribuie la promovarea identității europene, a valorilor europene și a integrării europene.